Scurt istoric al satului

Coltău este aşezat la 10 km de Baia Mare pe terasa râului Lăpuş.Prima atestare scrisă a aşezării se datează din 1405 într-un document al mănăstirii din Lelesz. În cea ce priveşte denumirea satului există mai multe păreri. Unii cred că denumirea derivă din cuvântul kohó – cuptor, satul fiind fondat de cărbunari. Acest lucru se demonstrează prin existenţa gropilor cu urme de cărbune existente şi la ora actuală în hotarul satului.

Din anul 1549 satul aparţine de Disctrictul Chioarului, în 1553 fiind moşia familiei Drágffy. În anul 1547 Baia Mare trece la religia reformată. Se presupune că reformarea satului Coltău şi Cătălina s-ar fi produs după această dată în jurul anilor 1560.

În a doua jumătate a secolului XVI. în sat există deja o biserică mică, care în 1658 va fi mistuită de flăcări într-un incendiu. În 1662 Teleki Mihály este numit căpitanul cetăţii Chioarului, punând baza averii familiei în aceste locuri.

Într-un document din 1763 se vorbeşte de construirea noii biserici, din piatră, la începutul secolului XVIII.

Castelul  din centrul satului a fost construit în stil baroc simplu pe vremea domniei Mariei Tereza (1740-1780) de contele Teleki József. În 1821 deja se renovează clădirea castelului.

Din matricola bisericii reformate din anii 1789-1810 se vede clar că la sfârşitul secolului XVIII. în sat există o comunitate puternică reformată, care are un rol foarte important în viaţa economică, socială şi culturală a satului.

Printre locuitorii satului pe lângă maghiari, la începutul secolului XIX. apar şi romii. Primele familii sunt amintite în documentele bisericesti în anul 1804-1805, iar în evidenţele de impozite din anul 1826.

În 1845, tânărul Teleki Sándor, viitorul colonel revoluţionar şi scriitor, preia administrarea moşiei din Coltău. Ca şi căpitanul zonei Chioarului, contele Teleki participă activ la viaţa politică a regiunii Sătmarului.

În anii 1846-1847 marele poet maghiar Petőfi Sándor, îi face mai multe vizite „contelui sălbatic”. (Aşa s-a prezentat contele Teleki când l-a cunoscut pe poet. Contele era foarte direct, cu o viaţă plină de peripeţii,  un nobil, care nu se preocupa prea mult cu titlurile aristocrate.) Datorită acestei prietenii, îşi va petrece luna de miere în castelul de la Coltău, cu tânăra soţie, Szendrey Júlia. Aici va îmbogăţi literatura cu 33 de poezii noi, dintre care cele mai multe se nasc la masa de piatră de sub cornul preferat.

În timpul revoluţiei din 1848-1849, contele Teleki este intendantul generalului Bem, iar după înfrângerea acesteia va trâi în exil (Paris, Jersey, Insula Guernesey, Italia). În acest interval se căsătoreşte cu fiica unui general francez Litez Tivervald Matild, după care se întoarce la Coltău. După moartea produsă în 1892, conform ultimei dorinţe este înmormântat în parc, sub cornul mult îndrăgit. În 1936, mormântul a fost strămutat în cimitirul satului.

Ultimul proprietar al castelului a fost contele Teleki János, care în anul 1937 părăseşte pentru totdeauna satul, donând castelul comunei Coltău.
În 1939 se organizează pentru prima oară în Coltău Sărbătoarea Petőfi.
După al doilea război mondial, sălile castelului au îndeplinit funcţii diferite: locuinţă pentru refugiaţi, birouri C.A.P., cămin cultural, grădiniţă, dispensar medical.
În 1960, o încăpere a fost amenajată ca şi cameră memorială „Petőfi Sándor”, care, cu timpul, se dezvoltă, şi până la sfârşitul anilor 1980 ocupă întregul etaj al clădirii. În anul 1970 se construieşte noul cămin cultural, începe modernizarea drumurilor şi a şoselelor.
În 1984 se interzice Sărbătoarea Petőfi de către puterea comunistă.

Din 1990 locuitorii satului Coltău, şi a satelor vecine în luna septembrie sărbătoresc împreună cu musafirii veniţi de pretutindeni memoria,  poezia şi dragostea împlinită a marelui poet Petőfi.
În 1998 este dezvelit grupul statuar Petőfi Sándor – Szendrey Júlia în parcul castelului, opera sculptorului Pogány Gábor Benő.

În 1999 se ridică monumentul celor dispăruţi în cele două războaie mondiale, iar în 2000 se dă în folosinţă clădirea multifuncţională a bisericii reformate. Tot în ultimul deceniu al secolului trecut se termină reţeaua de gaz metan, telefonia şi televiziunea prin cablu.

La data de 15 aprilie 2004, Coltău se desprinde de Săcălăşeni, şi devine comună. Din punct de vedere administrativ satul vecin Cătălina aparţine de Coltău.